Decizie! Marius Șumudică va putea sta pe bancă la meciuri, dar numai într-o cușcă special amenajată

Deși a fost suspendat pentru pariuri, antrenorul Astrei, Marius Șumudică, ar putea reveni pe bancă mult mai devreme decât se aștepta. Cu o singură condiție, însă: va sta într-o cușcă special amenajată, astfel încât să nu mai prezinte un pericol pentru cei din jur.

„Ne-am gândit că suspendarea este totuși prea dură, așa că am decis să facem o concesie, oameni suntem. Totuși, e riscant să-l lăsăm pe Marius Șumudică liber pe bancă, având în vedere modul sălbatic cum se comportă la meciuri. Considerăm că cei din jur ar fi mai în siguranță doar dacă l-am ține în captivitate, așa că vom închiria o cușcă de la grădina zoologică”, spune Răzvan Burleanu, președintele FRF.

“Va fi suficient de încăpătoare încât să se poată plimba nervos de colo colo, va avea chiar și liane de care să se agațe. Pentru motive de siguranță, însă, vom monta o plasă, pentru a-l împiedica să arunce cojile de banane în arbitri”, a adăugat Burleanu.

Contactat pentru a-și spune părerea despre decizia FRF, Marius Șumudică și-a dat pantalonii jos și a început să arunce vorbe pe care, din motive de decență, nu le putem reproduce în acest articol.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Luchian
13 septembrie 2016 12:35
Citește mai mult despre: Sumudica

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult