Dinamo cere rejucarea meciului cu Steaua: „Tănase a fost pe blat, el nu are drept de dat goluri”

Şefii de la Dinamo încă nu vor să accepte că au pierdut derby-ul cu Steaua. După ce au descoperit că Tănase nu are drept de a înscrie goluri, ei au depus un memoriu la Ligă, prin care cer rejucarea partidei. Chiar dacă vor pierde din nou, important pentru dinamovişti este să nu ia gol de la Tănase, fiindcă asta e mult prea umilitor pentru ei.

„Exact cum unii fotbalişti nu au drept de joc, Tănase nu are drept de dat goluri, indiferent de adversarul Stelei. Conform actelor înregistrate la Ligă, Tănase are doar drept de a se plimba pe teren şi a da pase la adversari, nicidecum să înscrie în poarta celeilalte echipe. Practic, Tănase a jucat vineri pe blat, meciul ar trebui rejucat”, a spus Ionuţ Negoiţă, finanţatorul dinamoviştilor.

Cornel Ţălnar spune, la rândul său, că se simte furat. „Le-am zis jucătorilor înainte de meci să-l ignore complet pe Tănase, că el nu are voie să marcheze. Tactica noastră a fost făcută în funcţie de asta, iar în meci ne-am trezit că luăm gol de la Tănase. E ca şi cum ai schimba regulile partidei în timpul desfăşurării ei”, a acuzat Ţânţarul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
13 mai 2013 16:36

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult