Doi jucători de la Rapid furau mașini de lux pentru a le vinde ca fier vechi

Fotbaliștii Daniel Pancu și Dani Coman au fost reținuți în această dimineață, sub acuzația de furt deosebit de grav. Potrivit unor surse din poliție, în perioada ianuarie-martie 2011 ei au furat șase limuzine Mercedes Clasa E, pe care le-au dezmembrat pentru a le vinde ca fier vechi la un centru de colectare din sectorul 6. În urma acestor tranzacții, jucătorii au obținut 43 de milioane de lei vechi, o sumă fabuloasă față de cât primesc din partea lui Copos.

Chestorul Marian Țigănosu, din cadrul poliției Capitalei, ne-a explicat cum acționau hoții: “Fotbaliștii umblau prin parcările din centru și puneau ochii pe cele mai luxoase mașini. Cât timp Pancu încerca să pornească motorul, Coman păzea portiera și se asigura că n-o să-i prindă proprietarul mașinii pe contraatac. Era foarte important ca portarul să-i ofere siguranță lui Pancu, pentru că altfel ăsta se stresa și nu mai făcea nimic. Din păcate pentru ei, în ultimul timp Pancu devenise foarte lent, poate și din cauza vârstei.”

Se pare că la locul furtului a fost surprins de câteva ori și antrenorul Șumudică. Potrivit martorilor, el făcea tumbe prin parcare și îi pupa gratis pe doritori. Poliția nu a stabilit însă dacă el poate fi chemat ca inculpat în dosarul furturilor de mașini, deoarece nimeni nu știe dacă Șumudică făcea jonglerii cu popice pe nas pentru a-i distrage atenția proprietarului sau pur și simplu nu se putea abține.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
20 aprilie 2011 08:17

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult