Efectul aurului de la scrimă! Un vasluian și-a atacat vecinul cu o sabie, nu cu toporul ca până acum

Premieră în cel mai medieval județ al României, Vaslui! Una dintre cele mai importante și vechi tradiții ale județului, atacarea vecinului cu toporul după o zi grea de băut încontinuu, a fost abandonată pentru o seară de vasluianul Ghiocel Asimionesei: în loc de topor, acesta și-a atacat vecinul cu o sabie.

”Am vrut să le aduc un omagiu sportivelor noastre care au luat aurul la olimpiadă, poate se simt și ele și dau ceva de băut din banii de premiere”, spune Ghiocel Asimionesei. ”Și a  fost o decizie bună, trebuia să vedeți ce față avea vecinul, a rămas blocat când m-a văzut cu sabia. Nici nu știa ce-i aia. L-am surprins cam cum a fost surprinsă chinezoiaca când i-a dat sportiva noastră fatala din săritură.”

Și alți vasluieni le-au onorat pe medaliatele olimpice, majoritatea dintre ei începând să bea încă de la 1:30 noaptea, nu doar de pe la 4-5 dimineața, ca în zilele obișnuite. ”S-a dat sirena în tot județul când s-a terminat finala fetelor și, conform obiceiului, toți vasluienii știu că e ceva de sărbătorit și se apucă de băut, fără să pună întrebări. Au patriotismul în sânge”, explică prefectul județului.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
12 august 2016 17:44
Citește mai mult despre: bautura scrima topor Vaslui

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult