Exclusiv! Tudorel Toader pregătește o declarație dură: ”FCSB nu e Steaua! Nu mă uit la meci diseară!”

După ce-a chibzuit mai bine de câteva luni asupra problemei, Tudorel Toader s-a decis în sfârșit ce poziție să adopte, spun surse de încredere din anturajul ministrului. Astfel, el se va adresa azi Parlamentului cu o luare de poziție care nu lasă loc de interpretări: ”FCSB nu e Steaua! Nu mă uit la meci diseară!” este mesajul pregătit de Tudorel.

Apropiații ministrului justiției spun că acesta a studiat intens cazuistica internațională și că decizia lui nu e arbitrară, ci cât se poate de documentată. ”Desigur, putea să spună că FBSC nu e Steaua doar pentru că e vorba de echipa lui Gigi Becali, un argument suficient pentru mulți, dar domnul ministru chiar a studiat în detaliu problema”, spun apropiații acestuia.

Atenție, însă! Decizia se aplică exclusiv suporterilor de tip uman, astfel că primatele care susțin echipa lui Gigi Becali vor putea urla în continuare ”Forza FSBC!” și ”FCBS este adevărata Steaua!”, pentru că nu intră sub incidența deciziei lui Tudorel Toader.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
22 februarie 2018 16:36
Citește mai mult despre: FCSB Tudorel Toader

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult