Fanii lui Dinamo au scandat lozinci extremiste, dar nu s-a pus, pentru că erau doar doi

Desfășurată pe o ceață extremă, partida dintre Dinamo si Sepsi Sfântu Gheorghe a atras atenția a zeci de telespectatori, dar și a celor doi spectatori prezenți pe stadion. 

Aceștia s-au încălzit strigând pe rând „Ria, Ria, Hungaria”, cât și „Să vină câinii, să strige tare, să vina titlul în Ștefan cel Mare”, după care s-au luat la bătaie între ei. Cei doi spectatori au făcut apoi schimb de locuri și s-au încăierat încă o dată.

Ulterior, cei doi suporteri și-au unit glasurile și au scandat lozinci extremiste, într-o română aproximativă. În mod normal aceste scandări ar fi trebuit să atragă o amendă pentru clubul din Ștefan cel Mare, dar autoritățile statului spun că nu e cazul. ”În primul rând, au fost doar doi oameni pe stadion, deci nu e o scandare de luat în seamă, iar apoi e deplasat să considerăm că Dinamo e o echipă de fotbal”, spun reprezentanții statului.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Mihai
13 decembrie 2019 23:00
Citește mai mult despre: Dinamo

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult