Gafă pe site-ul UEFA? Au felicitat arbitrii, nu pe Real Madrid pentru calificarea în finala Ligii Campionilor

Scăpare incredibilă (sau nu?) a oficialilor UEFA. Într-o postare pe site-ul oficial al forului european, aceștia au felicitat arbitrii pentru calificarea în finala Ligii Campionilor, nu pe Real Madrid, cum poate ar fi fost normal. Pe de altă parte, sunt mulți care spun că anunțul UEFA este firesc, pentru că finaliștii morali sunt arbitrii, nicidecum jucătorii lui Real Madrid.

”Cu tot respectul pentru fotbaliștii Realului, ei nu dețin puterea de a da penalty când nu e cazul sau de a refuza acordarea unui penalty pentru un henț clar. Arbitrii Realului, în schimb, pot face asta – și, dealtfel, au și făcut-o în sferturile, respectiv semifinala Ligii Campionilor. E normal să le respectăm munca și să-i felicităm pentru infleunța lor decisivă din aceste meciuri”, a spus, sub protecția anonimatului, un oficial UEFA.

Mai mult, pe surse s-a aflat că UEFA pregătește medalii de campioni și pentru arbitrii, în caz că Real Madrid va câștiga finala Ligii Campionilor. Iar asta în timp ce oficialii Realului se interesează dacă arbitrii finalei Champions League vin cu familiile, ca să știe dacă e nevoie să închirieze un avion mai mare.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
2 mai 2018 14:15
Citește mai mult despre: arbitri Liga Campionilor Real Madrid

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult