Gigi Becali, încă o tentativă de eliberare temporară: „N-are cine-o duce pe Meme la meci diseară!”

După ce-a încercat cu majoratul fiicei sau problemele financiare ale echipei, Gigi Becali a găsit un nou motiv de-a fi eliberat temporar. Patronul celei mai lăudate echipe de fotbal susţine că apucase deja să-i promită lui Meme că dacă e cuminte si-njură tot, o duce la meciul retur cu Dinamo Tibilisi. Acum, Becali se teme nu doar că Meme se va oftica şi va pune botic, ci, mai rău, că va încerca să meargă de una singură pe Arena Naţională.

„Meme nu poate merge neînsoţită la meci, pentru că de ce? Oricum se ştie cum e pe stadioane, care nu mai te poţi duce cu soţia, cu fiica sau cu amanta isterică că aude tot felul de înjurături şi măscări care le strigă homosexualii ăia care-s ei homosexuali de la peluză. Dar dacă i-am promis la fată c-o duc, i-am promis, acuma nu pot s-o las singură că cine ştie cu cine se-ncaieră pe-acolo şi-mi ajunge acasă zgâriată şi cu dresurile rupte, mă-nţelegi?”, detaliază Becali în cererea de eliberare.

Întrebată ce şanse crede că are, Meme Stoica a clipit des, a dat de câteva ori ochii peste cap şi a ciripit toată un zâmbet: „Helmut merge cu familia, Luţu vede meciul cu patronul la Jilava, Ana-Maria e în lojă… şi eu? Sper ca justiţia să fie îngăduitoare, că vreau să-mi fac pozulică pe Arenă, cu galeria care mă iubeşte, des. Poop, xoxo!”

Autor: Harald (aka Apatrid)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
6 august 2013 16:45

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult