Gigi Becali își face mea culpa: Mai bine îl luam pe Haaland în locul lui Rădăslăvescu

După patru etape în care echipa antrenată de el n-a obținut nicio victorie, Gigi Becali a recunoscut cu jumătate de gură că e posibil să nu fi făcut chiar cele mai inspirate transferuri. „Probabil ar fi trebuit să-l iau pe Haaland în locul lui Eduard Rădăslăvescu. Are numele mai scurt și cred că e și mai bun norvegianul“, a spus patronul FBSC.

„Aș fi putut să-l iau și pe Darwin Nunez“, a continuat Gigi Becali, „dar după ăla nu-mi pare rău. Părea că știe și el cu mingea, c-ar putea face față la FCBS, dar când am aflat c-a scris prostia aia cu omul care se trage din maimuță, am zis că nu are ce căuta la FSBC. Păi noi suntem club creștin, cum să accept eu sataniști ca Darwin ăsta? Păi n-am cum!“.

Și chiar dacă rezultate FBSC-ului sunt proaste, Gigi Becali spune că încă rămâne optimist. „După fiecare etapă mă uit pe clasament și când văd că Dinamo nu mai e în prima ligă, îmi trece imediat supărarea și nu mă mai interesează pe loc suntem noi. Oricâte meciuri am pierde, tot rămânem peste Dinamo, iar asta mie îmi ajunge“, a spus patronul FBCS.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
8 august 2022 16:01
Citește mai mult despre: FCSB gigi becali

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult