Gigi Becali: „M-a felicitat Mourinho pentru cum am aşezat echipa în teren aseară”

Gigi Becali era un antrenor fericit la finalul partidei pe care Steaua a câştigat-o aseară împotriva Concordiei Chiajna. Deşi multă lume contestă calităţile lui de antrenor –  de om, în general –, Becali a demonstrat prin victoria de aseară că are potenţial să ajungă un mare antrenor.

„Meciul de aseară a fost ca un examen pentru mine, dar am reuşit să aleg tactica câştigătoare. Am simţit că am ales bine încă de când i-am dat echipa lui Stoichiţă. Mi-a zis-o şi el. «Gigi, eşti genial, cu tactica pe care mi-ai dat-o nu avem cum să pierdem. Eu nu m-aş fi gndit niciodată la aşa ceva», mi-a zis Stoichiţă. Sunt bun, ce mai!”, s-a lăudat patronul Stelei la finalul partidei.

Mai mult, Becali susţine că a fost sunat inclusiv de Mourinho, care i-a lăudat abordarea tactică folosită împotriva Chiajnei. „M-a sunat şi ăla de la Real, Mourinho, să-mi zică că sunt bun. Mi-a zis însă să rămân modest, să nu mi-o iau în cap, dacă vreau să ajung un mare antrenor. Şi exact aşa o să fac, n-o să mă laud prea mult cu victoria. Poate chiar o să zic, la mişto, că a făcut Stoichiţă echipa, hă-hă”, le-a zis Becali unor apropiaţi.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
8 mai 2012 09:17

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult