Gigi Becali va juca diseară portar la FCSB, ca să aibă și Dinamo o șansă

Lui Gigi Becali i s-a făcut milă de dinamoviști și a decis ca echipa sa să schimbe puțin tactica, ca să aibă totuși și dinamoviștii o șansă. O șansă nu să câștige, bineînțeles, că asta e oricum imposibil, ci o șansă să nu se facă de râs chiar în ultimul hal.

„Voi juca eu în poartă“, a anunțat patronul FBSC. „Poate așa le intră și amărâților de la un Dinamo un gol, poate chiar două. La nevoie o să stau în poartă cu spatele, dacă văd că nu vor fi în stare să-mi dea nici măcar mie vreun gol.“

Mai mult, ca să facă partida cât de cât interesantă, Gigi Becali le-a promis și o primă generoasă dinamoviștilor. „Pentru fiecare gol marcat vor primi câte-o eugenie. Două eugenii pentru cel care marchează și câte una pentru restul. Dacă nici asta nu-i motivează, atunci chiar că merită să retrogradeze“, a spus patronul FCBS.

Dinamoviștii au fost încântați de anunțul lui Gigi Becali, dar l-au rugat, dacă poate, să le dea câte-o eugenie înainte de partidă, să nu joace chiar pe burta goală diseară.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
30 ianuarie 2022 12:16
Citește mai mult despre: Dinamo FCSB gigi becali

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult