Gsp, primul articol despre un meci din ultimul an: „O femeie goală a intrat pe teren“

Miracolul s-a produs. După mai bine de un an de zile, pe gsp.ro a apărut în sfârșit un articol care e despre un meci de fotbal. Ce-i drept, nu e despre meciul de fotbal în sine, ci despre o femeie dezbrăcată care a intrat pe teren în timpul partidei, dar e totuși un eveniment care trebuie marcat.

Apariția articolului nu a fost însă lipsită de incidente. Când redactorul-șef al gsp.ro a auzit că se pregătește un articol despre un meci de fotbal a făcut o criză de nervi și a aruncat cu laptopul după autorul articolului. Cu greu a fost potolit și i s-a explicat că e, totuși, despre o femeie goală articolul.

Înainte de publicare, articolul a trecut pe la redactorul-șef, care a făcut mai multe modificări. „În varianta inițială de articol s-a insistat mai mult pe reacția jucătorilor decât pe femeia care a intrat goală pe teren. Iar cel mai grav e că în articol s-a strecurat din greșeală și scorul partidei, dar din fericire am descoperit asta la timp și am eliminat informația“, a spus acesta.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
2 aprilie 2021 16:08
Citește mai mult despre: gsp

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult