Închisoarea chiar l-a schimbat! Gigi Becali susţine drepturile homosexualilor

Dacă mai existau dubii că închisoarea l-a schimbat pe Gigi Becali, ultima declaraţie  a patronului stelist risipeşte orice dubii. El a anunţat că îşi doreşte să sprijine toate demersurile comunităţii gay din România, atât financiar, cât şi moral.

El spune că viaţa din închisoare i-a oferit şansa să înţeleagă mai intim – , „din interior”, cum îi place lui să spună – ce înseamnă o viaţă de persoană gay. „Înainte, când eram homofob, vorbeam în necunoştinţă de cauză, ca să zic aşa. Aici însă m-am luminat pe subiect şi de câteva ori pe zi, iar acum sunt un om schimbat, mult mai tolerant cu minorităţile sexuale.”

Mai mult, Gigi Becali  i-a transmis subalternului Meme Stoica că pe stadion la Steaua se poate pune din nou piesa lui Freddie Mercury, „We are the champions”, pe care a interzis-o acum câţiva ani, după ce am aflat că Freddie Mercury era gay. „Mai mult, pe stadion vor putea fi auzite şi piese ale lui George Michael, Elton John sau Boy George”, a plusat patronul Stelei.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
6 august 2013 14:52

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult