Jucătorii Rapidului, rugaţi să nu se mai scalde în fântânile de la Unirii, că sperie turiştii

Căldura uriaşă, combinată cu lipsa apei din cauza neplăţii întreţinerii, i-au determinat pe mai mulţi jucători de la Rapid să vină să se scalde în fântânile de la Unirea, de unde au fost însă îndepărtaţi cu ajutorul jandarmilor.

„Noi înţelegem că nu au bani, că trebuie să se răcorească şi ei cumva, dar şi ei trebuie să înţeleagă că s-au dus vremurile alea când erau plini de fiţe şi aveau maşini scumpe. Pot să se scalde în Herăstrău, dacă vor, sau în Lacul Morii, dar nu aici, în centru, unde sperie turiştii”, susţine Decebal Popescu, liderul detaşamentului de jandarmi care i-a îndepărtat pe rapidişti din fântâni.

Pancu, Alves da Silva Wallace, Grigorie, Herea şi Alexandru Ioniţă, jucătorii de la Rapid prinşi de jandarmi în fântâni, susţin că nu ştiau că scalda e interzisă acolo şi că au fost forţaţi să recurgă la acest gest pentru că li s-a tăiat apa, din cauză că n-au avut bani.

În sprijinul jucătorilor au sărit numeroşii boschetari din zonă, care declarau că îi cunosc pe rapidişti şi că sunt băieţi buni, care mai dorm uneori cu ei prin parc, când administratorii de scară îi pândesc în faţa apartamentelor, să plătească întreţinerea.

„Sunt şi ei amărâţi, dacă nu le dă Copos salariile, ce să facă? Să pută? Se spală şi ei, nu deranjează pe nimeni”, declară Malcea Trandafir, unul din boschetarii de la Unirii.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
18 iunie 2013 12:52

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult