Lucian Bute lansează un hotline pentru victimele violenţei din ring

Chiar dacă a fost învins la Nottingham, Lucian Bute vrea să revină cât de curând în viaţa sportivă – însă nu în ring, ci în domeniul iniţiativelor umanitare. „Îmi doresc foarte mult să vin în ajutorul celor care au trecut prin ce am trecut şi eu cu Froch”, spune marele nostru boxer, „să fac efectiv ceva pentru victimele violenţelor în ring.  În acest sens, voi inaugura un hotline, o line telefonică non-stop unde oricine se află în această situaţie să poată suna şi să primească consiliere psihologică sau chiar ajutorul poliţiei.”

„Majoritatea practicanţilor boxului trec prin această dramă”, afirmă Bute ”însă preferă să nu spună nimic, să nu se plângă, fie de ruşine, fie din cauza prejudecăţii că e normal să iei bătaie. Cunosc cazuri de boxeri care se întorc acasă cu un ochi vânăt şi maxilarul dislocat şi preferă să spună familiei că au căzut pe scări sau că e doar o răceală. E indamisibil să te bată o brută până te bagă în spital în propriul tău ring şi tu să nu ai cui să te plângi, de aceea lansez acest hotline.”

Bute dă vina şi pe indiferenţa societăţii: „Te uiţi în ring şi vezi un om bătut până nu se mai poate ridica de pe jos, e normal să nu faci chiar nimic ca să-l ajuţi? Sunt sute de oameni acolo, chiar nu ridică niciunul un deget pentru amărâtul ăla?” Pugilistul român mai spune că, în cazul în care hotline-ul va avea succes, va dechide şi un adăpost pentru victimele violenţei în ring, unde acestea să poată petrece o noapte-două fără să le numere nimeni.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
29 mai 2012 09:47

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult