Mai mulţi jucători de la Rapid, blocaţi pe Autostrada Soarelui. N-au avut bani pentru taxa de pod

Mai mulţi jucători de la Rapid au blocat traficul pe Autostrada Bucureşti-Constanţa în zona punctului de plată a taxei de pod de la Feteşti. Martorii susţin că haosul s-a instalat imediat după ce rapidiştii au realizat că nu au destui bani pentru a plăti.

„S-au blocat barierele, ei erau într-un convoi şi s-au dus la toate gheretele. Au stat, am stat şi nimic. Apoi a venit cineva şi mi-a spus că ăştia era jucători de la Rapid, care nu au bani de taxă. În momentul acela mi-am spus că totul se leagă”, declară Decebal Popescu, unul din şoferii blocaţi pe autostradă din cauza rapidiştilor săraci.

Rapidiştii susţin însă că nu e vina lor şi că aveau bani, însă, ce-i drept, nu suficienţi.

„N-am ştiu că s-a mărit taxa. Aveam 11 lei, dar acum e 13. Noi de unde să scoatem banii, că nu ne-au mai plătit salariile de o veşnicie”, se întreabă retoric Pancu, care e decis să apeleze la bunătatea celorlalţi şoferi.

În prezent, jucătorii Rapidului încearcă să negocieze cu casierii o soluţie profitabilă pentru toată lumea.

„Dacă pun şi şoferii din spate câte un leu şi dau eu ceasul meu cu 14 melodii, cred că ne lasă să trecem”, a mai declarat jucătorul rapidist Pancu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
18 mai 2013 02:20

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult