Mâine va fi zi liberă, pentru ca românii să poată sărbători plecarea lui Mitică de la Ligă

Decizie firescă luată de autorităţi. Mâine va fi zi liberă pentru toţi românii, pentru ca fiecare să se poată bucura cum îl taie capul de plecarea lui Mitică Dragomir de la Ligă. De asemenea, în scurt timp ca fi lansat un hotline la care românii pot să-i transmită înjurături şi alte urări lui Mitică Dragomir.

Chiar şi dacă nu s-ar fi dat zi liberă, mulţi români oricum nu s-ar fi prezentat mâine la locul de muncă. Asta pentru că mulţi au de gând să sărbătrească în această seară cu mult alcool, iar mâine mahmureala i-ar fi făcut să nu mai fie în stare de nimic.

„Ar fi fost şi culmea să nu se dea liber mâine”, spune un suporter bucureştean. „Se dau zile libere pentru tot felul de tâmpenii, de la zile de sfinţi până la zile naţionale care se ţin iarna, când e mai frig. Faptul că am scăpat de Mitică este mult prea important pentru a fi ignorat. Nici măcar guvernanţii nu sunt atât de proşti, încât să nu-şi dea seama de asta. Mă rog, cu excepţia lui Dan Şova.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
14 noiembrie 2013 13:33

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult