Maratonul săracilor. Mii de români vor alerga după o șaorma legată de o mașină

Duminică, 9 ianuarie, câteva dintre arterele principale ale Bucureştiului vor fi închise circulaţiei rutiere pentru tradiţionalul eveniment sportiv anual „Maratonul săracilor”. Potrivit organizatorilor, peste 9000 de sportivi ambiţioşi se vor întrece urmărind pe străzi o şaorma legată de un Logan.

„Mă antrenez de un an pentru maratonul ăsta”, spune Avram Boltea, alergător amator şi gurmand low-cost. „Poate nu ştiaţi, dar nu e orice şaorma. E aia mare de la Socului, de un kil jumate, cu de toate, extra maioneză şi ardei din ăia mici. Nu-i cea mai rafinată, da’ cantitatea, mmm, cantitatea.”

„Tot ce sper eu e să nu plouă. Nu-s mofturoasă de felul meu, dar nu-mi place şaorma noroioasă”, declară Aliona Cotoi, campioana ediţiei 2015.

Spre seară, pe acelaşi traseu va avea loc „Crosul ultrasăracilor”, când alte câteva mii de pofticioşi vor avea ocazia să culeagă varza căzută din şaorma în timpul periplului prin Capitală.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
7 ianuarie 2022 23:51
Citește mai mult despre: concurs maraton saorma

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult