Mărmureanu: “România trebuie să fie ţară organizatoare la următorul cutremur important!”

Dacă cutremurul de azi-noapte din Bulgaria a avut un palid ecou în ţara noastră, următorul mare seism ar putea avea loc chiar la noi! Promisiunea îi aparţine profesorului Gheorghe Mărmureanu, care spune că a venit şi rândul ţării noastre să fie gazda unui cutremur european, dacă nu chiar mondial. “Dacă am, putut organiza finala Europa League, e clar că aveam capacitatea să găzduim şi următorul mare cutremur”, spune faimosul seismolog.

În opinia lui Mărmureanu, bulgarii s-au făcut de râs cu recentul seism de la Sofia, care a s-a desfăşurat la o oră extrem de nepotrivită şi a fost prost organizat, dovadă faptul că nicio clădire nu s-a prăbuşit. “În schimb”, spune profesorul, “Bucureştiul este perfect pregătit, are zeci de imobile cu bulină roşie gata să cadă la prima ocazie – şi să fim cinstiţi, cam asta e sarea şi piperul oricărui cutremur.”

“Trebuie să arătăm că suntem mai buni decât bulgarii”, mai declară Mărmureanu, “mai ales că noi practicăm un cutremur latin, mai spectaculos decât al lor. Până la urmă, oameni sunt şi ei, au tot două plăci tectonice, deci putem să-i depăşim. Plus că, dacă iese bine cutremurul, sunt convins că, aşa cum la Europa League s-a umplut Capitala de turişti spanioli, acum se va umple de turişti japonezi.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
22 mai 2012 13:51

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult