TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Meciul cu Grecia s-ar putea amâna. Mingea oficială s-a spart şi grecii n-au bani de alta

@
14 noiembrie 2013 16:09
Meciul cu Grecia s-ar putea amâna. Mingea oficială s-a spart şi grecii n-au bani de alta

Piţurcă are parte de probleme cu doar puțin timp înaintea startului oficial al primei partide din grupele de calificare pentru Campionatul European din Franța. În cursul unui antrenament, un jucător al naţionalei noastre a lovit prea tare cu şpiţul şi a trimis mingea într-un gard, unde s-a spart.

„Problema e că asta era singura minge pe care o avem, nu ne-am gândit să aducem unele de acasă, mai ales acum când companiile aeriene taxează extra pentru bagajul în plus”, a precizat un oficial al naţionalei. „Dacă până la ora meciului nu găsim o altă minge sau nu reuşim s-o reparăm pe asta s-ar putea să fim nevoiţi să amânăm barajul”.

Federaţia Greacă de Fotbal încearcă acum găsirea unei soluţii, o variantă fiind împrumutarea unei mingi din mediul privat, pentru câteva ore. Majoritatea cluburilor au refuzat oferta, temându-se ca jucătorii să n-o spargă şi pe asta.

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi