Meme Stoica: „Sexul oral e considerat obscen doar de cineva cu o mentalitate învechită”

Meme Stoica i-a răspuns azi, într-o conferinţă de presă, viceprimarului din Târgu Mureş, cel care l-a acuzat sâmbătă că a făcut semne obscene înspre el. Noul manager al Stelei susţine că sexul oral e considerat obscen doar de cineva cu o mentalitate învechită.

„Cine spune că eu am făcut un gest obscen trăieşte într-o altă lume. Un gest prin care îţi inviţi interlocutorul să-ţi facă sex oral nu este un gest obscen. Sexul oral e ceva obişnuit şi nu ar trebui să-l percepem ca fiind obscen. Numai cineva cu o mentalitate învechită poate să spună aşa ceva”, s-a apărat Meme Stoica.

Mai mult, managerul Stelei susţine că gestul său a fost o simplă invitaţie la un sex oral, care nici măcar nu s-a concretizat. „Dacă îl obligam pe viceprimar să-mi facă un sex oral, atunci da, se putea invoca obscenitatea. Dar aşa, fiind vorba de o simplă invitaţie, nu văd nimic deplasat în gestul meu. Şi atât timp cât viceprimarul nu a onorat invitaţia mea, n-ar trebui nici măcar să deschidă gura”, spune Stoica.

În încheiere, managerul Stelei a spus că „probabil viceprimarul n-a făcut niciodată sex oral, altfel nu s-ar fi considerat ofensat”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
22 noiembrie 2010 14:57

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult