MM Stoica ştie unde a greşit Piţurcă: „Dacă n-are un patron care să-l sune şi să-i facă echipa…”

După ratarea calificării la Mondial, Victor Piţurcă este apărat de însăşi celebra damă de companie care în pauzele dintre clienţi se ocupă cu managerierea unui club de fotbal, şi am numit-o aici pe Meme Stoica. Într-o postare pe Facebook plină de “poopici” şi “xoxo”, Meme afirmă că selecţionerul a fost lăsat de izbelişte pe tot parcursul preliminariilor.

“Piţi (şi când spun asta nu vorbesc cu mine însămi, ci mă refer la selecţioner) s-a găsit mereu in postura ingrată de a-şi alcătui el însuşi echipa la fiecare meci şi chiar de-a face din capul lui şi schimbările. Dacă vrei performanţă, nu se poate lucra aşa. Antrenorii de la echipele de club au avantajul unui patron care să le dea foaia cu echipa şi rezervele, să le spună numărul de închizători folosiţi, să decidă când un meci e blat sau omenie. Ba unii chiar îşi sacrifică 2-3 minute naţionale pentru a suna din loja antrenorul şi a-l ajuta cu schimbările necesare. Ori la Piţi s-a văzut absenţa din lot a unui patron de valoare. Conform schemei de personal de la FRF, acest rol îi revenea lui Mircea Sandu… dar n-ai ce-i cere, a-mbătrânit şi el, s-a ramolit, nu mai duce nici măcar 90 de minute…”, a spus focoasa manageră pe Facebook.

În viziunea ei, Naţionala are nevoie de un tandem selecţioner-patron deja rodat. Meme nu ezită să-i indice pe Reghe şi Gigi, alăturându-le numeroase emoticoane cu inimioare: “Reghe recunoaşte deja scrisul lui Gigi dintr-o privire, ştie cu câteva secunde înainte când va suna mobilul, iar în vocabularul lui nu există expresia “nu se poate, patroane”. Bine, în combinaţia asta ar putea să intre perfect şi o anumită manageră, dar nu insist, să nu ziceţi că-s lacomă, tu nebunelor!”, şi-a încheiat Meme postarea.

Autor: Harald aka Apatrid

 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
21 noiembrie 2013 14:35

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult