Moș Nicolae nu știa că Maradona a murit și a rămas cu 10 kg de cocaină în sac

Pentru că-n ultimele săptămâni a fost extrem de prins cu pregătirea cadourilor, Moș Nicolae a ratat complet știrea că Maradona a murit. Așa că tradiționalele 10 kg de cocaină pe care Moșul i le lasă în fiecare în ghetuțe lui Maradona au rămas anul acesta în sacul moșului.

”Nu e vorbă, că le consum eu, dar îmi pare sincer rău c-a murit Maradona”, a spus Moș Crăciun azi. ”L-am apreciat enorm, pentru mine a fost cel mai mare fotbalist din istorie. Și nu mi-e jenă să recunosc că de câteva ori i-am furat ghetele, că voiam neapărat să am și eu ceva de la el.”

Moș Nicolae recunoaște c-ar fi preferat să rămână în sac cu cadoul lui Ion Iliescu. ”Speranțe am an de an, dar din păcate nu cred c-o să prind momentul în secolul ăsta”, a oftat Moșul. ”Dacă l-ați vedea cum aleargă dimineața spre ghete, să vadă ce i-am lăsat acolo, ați rămâne uluiți: are o energie în el cum nici copiii mici nu au.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
6 decembrie 2020 13:05
Citește mai mult despre: cocaina maradona Mos Nicolae

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult