Păruieli, istericale şi unghii rupte la o gală de box feminin

Cele mai dure pugiliste s-au întâlnit aseară la Sala Polivalentă din Capitală, în cadrul unei gale internaţionale de box feminin. Ceea ce la început părea o întrecere sportivă a degenerat însă într-o păruială generală. Totul a început atunci când două sportive au observat că au acelaşi model de şort. Chiar dacă erau de culori diferite, chiloţii semănau izbitor, iar femeile arătau ca nişte matracuci în uniformă.

Pugilista din colţul albastru a clacat prima şi, lăsând garda jos, s-a înfipt cu ambele mâine în moaţele celeilalte. La un moment dat, ea a renunţat la mănuşi, pentru că o incomodau, şi nu s-a lăsat până nu i-a smuls scorţotinei nişte floace de pe cap. În tot acest timp, sportiva din colţul roşu zgârâia cu unghiile pe unde apuca, dar în special pe piept, ca să nu mai poarte ştoarfa decolteuri de neam prost.

La sfârşitul reprizei a doua, când a bătut gongul, pugilista din coţul albastru, dublu campioană naţională la juniori, o acuza pe adversara ei că-i o flautistă făcută găleată de băieţii de la sala de antrenament. Pentru că fix atunci se mătura cu ea pe jos, celalaltă n-a zis nimic. În pauză, ea a găsit răgazul să caute pe jos o unghie care-i căzuse.

Prin repriza a şasea, au intrat de-a valma în ring toate pugilistele înscrise în competiţie. Lor le-a sărit ţandăra foarte tare atunci când una dintre sportive a lovit sub centură, spunându-i celeilalte: „Fă, tu nu te uiţi la tine cum arăţi?” Boxeoarea agresată atât de josnic a izbucnit în lacrimi şi a început să blesteme şi să urle că aşa e ea, fără noroc.

În tot acest timp, arbitrul se uita ca prostul şi nu-i venea să oprească meciul, pentru că nu observase nicio lovitură neregulamentară. Până la urmă, el şi-a luat-o cel mai tare şi, ca să nu mănânce bătaie şi acasă, i-a spus nevestei că l-au atacat nişte maidanezi.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
8 decembrie 2010 12:48

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult