Penitenciarul Jilava a transferat trei negri, în caz că Meme Stoica e condamnat azi la închisoare

Forfotă mare la penitenciarul Jilava! Directorul închisorii a prezentat azi presei ultimele trei achiziţii ale penitenciarului, trei infractori de culoare, aduşi special pentru cazul în care, aşa cum toată suflarea fotbalistică speră, managerul Stelei Mihai Stoica va fi condamnat la închisoare cu executare.

„Vrem ca domnul Mihai Stoica să se bucure de tot confortul pe care îl merită. Ştim că toată ţara vrea să îl vadă pe mâna unor negri masivi, aşa că ne-am conformat. Am aranjat o celulă de patru persoane, special pentru domnul Stoica şi cei trei negri proaspăt aduşi la Jilava. Totul e pregătit, camera e deja izolată fonic, mai lipseşte doar prezenţa domnului Mihai Stoica”, a declarat directorul de la Jilava.

În funcţie de numărul celor care vor primi condamnări la închisoare cu executare în „Dosarul transferurilor”, contingentul negrilor de la Jilava poate să se mărească, a adăugat directorul de la Jilava. „Să nu creadă cineva că fraţii Becali sau Cristi Borcea vor dormi singuri în pat”, a sunat promisiunea acestuia.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
5 martie 2013 03:37

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult