Pfizer anunță pastila care te face să te doară în c*r de Djokovic

Producătorul de medicamente Pfizer a anunțat luni că tratamentul experimental recomandat în lupta pentru durerea în cur față de situația tenismenului Novak Djokovic a redus riscul de gargară și pălăvrăgeală inutulă pentru pacienții vulnerabili care au participat la testarea medicamentului, transmite CNN.

Compania speră că va putea oferi acest tratament, în combinație cu un medicament antiviral, pentru a fi administrat acasă persoanelor
care în loc să-și vadă de viață sunt preocupate dacă Djokovic intră sau nu într-o țară aflată în celălalt capăt al planetei. Astfel ar putea reduce riscul ca starea acestora să se înrăutățească și să ajungă să mănânce căcat la infinit pe marginea subiectului.

Medicamentul a fost testat pe adulți din mass-media sau de pe rețele sociale, considerați cu risc crescut de dezvolta o formă severă de opinii pe acest caz. Voluntarilor li s-a administrat aleatoriu fie o combinație de medicamente, fie placebo, în decurs de trei sau cinci zile de la debutul simptomelor.

Potrivit reprezentanților Pfizer, aproximativ 0,8% dintre pacienții care au primit combinația de medicamente, la nu mai mult de trei zile de la instalarea simptomelor, au fost spitalizați, în decurs de o lună, adică trei din 389 de pacienți, comparativ cu 7% dintre pacienții cărora li sa administrat placebo sau 27 din 385, cu dureri atroce în cur. Ceilalți pacienți au simțit doar o senzație lejeră de durere în cur precum și una de euforie că nu trebuie să-și mai piardă vremea vorbind la infinit pe un subiect total irelevant pentru ei.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

10 ianuarie 2022 14:31
Citește mai mult despre: djokovic pastila

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult