Proteste în Brazilia după ce stadionul Maracana a fost redenumit Mihăiță Pleșan

Violențe incredibile la Rio de Janeiro, după ce celebrul stadion Maracana a fost redenumit Mihăiță Pleșan. În oraș se desfășoară un adevărat război civil, cu bătăi violente între fanii care susțin redenumirea stadionului în Mihăiță Pleșan și cei care consideră ideea nepotrivită.

Cu toate acestea, șefii fotbalului brazilian spun că nu renunță la ideea folosirii numelui lui Mihăiță Pleșan pentru legendarul stadion. Se pare că aceștia au fost extrem de entuziasmați de fotbalistul român după ce YouTube le-a recomandat un rezumat al partidei România-Germania 5-1 din aprilie 2005, partidă în care a strălucit Mihăiță Pleșan.

Se pare că șefii fotbalului brazilian au fost induși în eroare și de un comentariu în care despre Mihăiță Pleșan se spunea că este un veritabil prazilian, doar că ei au înțeles brazilian. Totuși, dacă violențele din stradă nu se vor opri, ei au și un plan B: vor schimba numele stadionului din Mihăiță Pleșan în Mihăiță Neșu, fiind convinși că nimeni nu va avea curajul să mai comenteze ceva.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
11 martie 2021 13:15
Citește mai mult despre: Brazilia maracana pleșan

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult