TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Răzvan Lucescu, deportat înaintea meciului cu Franţa pe motiv că ar fi ţigan

Scris de Călin
@
9 octombrie 2010 15:37
Răzvan Lucescu, deportat înaintea meciului cu Franţa pe motiv că ar fi ţigan

Scandal imens înaintea meciului de fotbal Franţa-România! Selecţionerul Răzvan Lucescu a fost luat drept ţigan şi a fost deportat din Franţa cu doar câteva ore înaintea începerii partidei.

„Este inadmisibil ce se întâmplă! M-au rdicat doi poliţişti din cantonamentul echipei şi m-au dus la aeroport. După care mi-au pus în mână 300 de euro şi un bilet dus Paris-Bucureşti, mi-au spus să nu mă mai întorc niciodată în ţara lor şi m-au urcat cu forţa în avion, alături de alţi ţigani, ăăăă, alături de nişte ţigani, nu alături de alţi ţigani, m-am încurcat… Sunt extrem de nervos, mă scuzaţi pentru confuzie”, a declarat selecţionerul pe aeroportul Henri Coandă, imediat ce avionul cu cei deportaţi a ajuns în ţară.

„Bine că nu l-am convocat pe Bănel, că probabil ne întorceam azi împreună în România”, a mai apucat să spună selecţionerul înainte de a se urca în taxi.

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi