Recidivă! Când a ales porcul de tăiat, Colțescu l-a indicat cu sintagma „ăla roz”

După scandalul rasist din Liga Campionilor, continuă exprimările nefericite pentru fostul aproximativ arbitru Sebastian Colțescu. Retras pe final de an în satul natal, Craiova, el a mers la o fermă să-și ia porcul de Crăciun. După ce a studiat exemplarele din țarc, și-a ales preferatul: „Ăla roz!”, a fost auzit exclamând, spre oroarea crescătorilor, care au și sesizat autoritățile.

Numeroase personalități sunt scandalizate de noul derapaj rasist, cerându-și scuze porcului în numele poporului român. „Dacă tot a ales să-l identifice, grobian, după culoarea pielii, putea măcar să spună «cel între fuchsia și portocaliu deschis». Sau, mai simplu, «ăla care de data asta nu mai are trening cu Bașakșehir»”, spun experții în rasism și lingvistică. Cristian Tudor Popescu și-a stăpânit cu greu venele de la tâmple într-un editorial devastator, în care acuză bădărănia, dar și furtul intelectual: „Fluiericiul Sebi distorsionează machiavelic expresia originală, lansată de subsemnatul. Dacă vrei să persiflezi porcu’ îi zici «guzganul ăla rozaliu»… da’ ce pretenții să ai de la Colțescu, care acu’ câțiva ani a vrut să se sacrifice singur?”

Sunt însă și voci care-l disculpă pe arbitru. „Nu e rasism, e fătălism – că numa’ fătălăii poartă roz!”, susține cu mulți decibeli Dana Budeanu. „Ce-aveți cu el? Rozul e o culoare frumoasă, la fel ca Seby, mai ales cu fluierașul ăla în gură…”, afirmă un anume Cătă B., ce se recomandă „designer vestimentar 1.000 % hetero”. Cel mai susținut sprijin vine însă de la europarlamentarul Rareș Bogdan: „Dacă la o nuntă sunt 5 invitați la o masă, dintre care 4 îmbrăcați în aceleași costume obosite, iar unul are o minune de outfit roz cu ghirlande mov la butonieră, cum îl poți numi pe respectivul altfel decât «superbitatea aia roz»?…”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Harald
22 decembrie 2020 11:46
Citește mai mult despre: porc

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult