TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Regulă nouă la Jilava! Dinamoviştii vor avea prioritate în celula lui Meme Stoica

Scris de Călin
@
4 martie 2014 17:27
Regulă nouă la Jilava! Dinamoviştii vor avea prioritate în celula lui Meme Stoica

Din cauza cererii mari de deţinuţi care vor să treacă prin celula lui Meme Stoica, conducerea penitenciarului Jilava s-a văzut nevoită să stabilească noi reguli. Astfel, acces la Meme vor avea mai întâi deţinuţii care sunt dinamovişti, urmaţi de rapidişti, apoi de către fanii celorlalte echipe din România şi abia la final va veni rândul steliştilor.

„Ne pare rău, dar nu putem să-i lăsăm pe toţi odată în celula lui Meme Stoica, pentru că ar ieşi orgie”, explică directorul penitenciarului Jilava. „Am decis să le dăm prioritate dinamoviştilor nu doar pentru că sunt mai experimentaţi, ci şi pentru că au cea mai mare ură faţă de Meme Stoica.”

Steliştii au fost lăsaţi la urmă, a precizat directorul de la Jilava, pentru că printre ei sunt mulţi simpatizanţi ai lui Meme Stoica. „Cu fanii Stelei e posibil să se ajungă la gesturi tandre, romantice, or aşa ceva nu putem tolera. Există chiar riscul ca Meme Stoica nici măcar să nu fie pasivul dintre el şi suporterul stelist”, crede şeful de la Jilava.

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi