România a decis să nu se prezinte la meciul cu Spania, că 0-3 e un rezultat onorabil

Selecționerul Cosmin Contra crede că a găsit cel mai bun sistem tactic pentru meciul cu Spania: 0-0-0, respectiv neprezentare. ”M-am uitat pe lotul României, m-am uitat pe lotul Spaniei, apoi m-am mai uitat o dată pe lotul nostru și mi-am dat seama că fără cinci nu scăpăm. În condițiile astea ieșim mai bine la golaveraj dacă nu ne prezentăm. Suntem totuși România, nu Ungaria sau Serbia”, a spus Contra.

Selecționerul spune că prin neprezentarea la meciul cu Spania ne cresc și șansele pentru partida cu Malta de duminică. ”Cum maltezii joacă mâine seară în Norvegia, cu siguranță vor fi obosiți pentru meciul de duminică, în timp ce noi vom fi odihniți. Așa că putem spera la mai mult decât un egal cu Malta, ne putem gândi chiar și la victorie”, spune Cosmin Contra.

Vestea a fost primită cu optimism de jucătorii din lotul Naționalei. ”Chiar îmi făceam griji că voi fi titular cu Spania și voi trăi din teren o umilință istorică pentru România”, a spus, sub protecția anonimatului, un tricolor. ”E mult mai bine ca la ora partidei să stăm relaxați în hotel și să ne uităm la meciul Maltei, că e fix la aceeași oră.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
4 septembrie 2019 13:24
Citește mai mult despre: Nationala

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult