Românii nu mai sunt sportivi! Peste 75% cred că Badminton e o marcă de whisky

Mitul românului pasionat de sport se dărâmă treptat, dar sigur! Un sondaj recent al Institutului de Educaţie Fizică “Sergiu Cantacuzino” din Tecuci arată că peste 75% din conaţionalii noştri cred că Badminton e o marcă de whisky.

“Sigur că am auzit de Badminton, e un scotch, ca Ballantine’s sau Chivas. Merge băut simplu, cu gheaţă, dar şi în cocteiluri”, spune unul dintre respondenţii anonimi ai sondajului. “Da, fac mult sport, de ce întrebaţi?”

“Eu prefer ţuica, dar am auzit de Badminton când mi-a zis fi-miu că iese la un Badminton cu prietenii. L-am cam urecheat, are 16 ani, să bea whisky când şi-o câştiga singur banii!”, a adăugat un alt român intervievat.

“Poftim? Mergem la un Badminton? Stai să-mi iau ţigările”, a exclamat încă un amator.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
26 august 2015 17:58
Citește mai mult despre: alcool badminton sondaj sport whisky

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult