Ronaldo a izbucnit în lacrimi după ce șeicul i-a spus că are față de moldovean

Se pare că aventura lui Cristiano Ronaldo la arabi nu este una din cele mai fericite experiențe ale sale. Chiar dacă echipa sa a câștigat derby-ul cu Petrolul Qatar, în etapa a 7-a a campionatului și el a marcat două goluri, șeicul care l-a cumpărat îl știe tot doar ca „ăla cu față de moldovean”.

„Mă bucur că echipa noastră a câștigat din nou, se vede că am pus niște baze solide aici. În special aș vrea să mă felicit pe mine că am avut inspirația să-l cumpăr pe băiatul ăla, știți de care vorbesc, Cristi, ăla cu față de moldovean”, a spus șeicul Al Bucluk președintele clubului de fotbal la care joacă Ronaldo.

Fotbalistul portughez a fost văzut îndreptându-se spre vestiare cu lacrimi în ochi. Întrebat de jurnalistul Andrei Vochin dacă a plâns la faza cu moldoveanul, Cristiano Ronaldo a zis că nu, pur și simplu i-a intrat niște gel de păr în ochi.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

27 octombrie 2023 18:40
Citește mai mult despre: arabi cristiano ronaldo moldovean Ronaldo

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult