Serena Williams, întreruptă în timpul unui meci de poștașul care i-a adus pensia

”Doamna Williams! Unde ești, mamaie? Hai la fileu că ți-am adus pensia!” Așa a fost întreruptă Serena Williams în timpul ultimului său meci oficial, de către un poștaș care îi adusese pensia. Vizibil iritată că vede toată lumea că ea e o baborniță pensionară, Serena a făcut ca toți dracii, a rupt racheta și a fost atenționată de arbitrul de scaun să nu se mai enerveze că poate face o cădere de tensiune.

”Doamna Serena, vă rog să vă calmați, să semnați aici că ați primit pensia și dacă doriți vă ajut să reveniți în teren”, i-a spus și poștașul. Scandalul era însă abia la început, pentru că Serena a văzut suma și a început să urle indignată că e prea puțin: ”Eu n-am jucat tenis 45 de ani ca să trăiesc din mizeria asta de pensie”, a spus Serena, căreia i se ridicase părul pe greabăn.

Serena și-a pus în cele din urmă broboada și a ieșit de pe teren cu cadrul de mers, vizibil afectată de cele întâmplate. Retragerea Serenei din tenis rămâne o incertitudine, pentru că biata bătrână e senilă, spun apropiații, și în mintea ei are 25 de ani și e numărul 1 mondial. ”N-are sens s-o grăbim, retragerea se va întâmpla în mod natural, când o să-i cedeze șoldul din cauza coxartrozei”, spun medicii.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
2 iulie 2021 10:52
Citește mai mult despre: pensie poștaș Serena Williams

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult