Şocant! Celula lui Giovanni Becali s-a umplut deja de igrasie, de la scuipat

Nici nu și-a luat bine în primire celula în care își va petrece următorii opt ani, că Giovanni Becali face deja prăpăd în închisoare. După numai câteva ore petrecute după gratii, impresarul a scuipat deja atât de mult încât a umplut pereții de igrasie și mucegai. „Este incredibil, n-am mai văzut în viața mea igrasie formată atât de repede. A pătruns până în celulele vecine, pereții aproape s-au dezintegrat, iar câteva gratii s-au desprins, chiar ne-a fost teamă că va evada. Mai mult, colegul său de celulă a fost la un pas de înec“, spune directorul închisorii.

Acesta se teme că Becali ar putea distruge complet închisoarea și a cerut să fie trimis în altă parte. „Dacă după doar o zi a făcut asemenea prăpăd, vă dați seama cam ce s-ar întâmpla în opt ani de zile. Probabil că după o săptămână închisoarea ar fi complet inundată. Să fie dus pe o insulă pustie, deși cred că și acolo ar crește nivelul oceanului și insula ar fi înghițită“, se plânge directorul.

Deși a încercat să-l convingă să se oprească din scuipat, impresarul nu a putut fi înduplecat. „I-am spus să înceteze, să nu se ajungă la tragedii, dar, când am intrat în celulă, m-a înjurat și a aruncat cu patul în mine“, a mai spus directorul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Luchian
5 martie 2014 10:01

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult