Steaua nu se va prezenta la meciul cu Ajax de la Amsterdam, ca să piardă doar cu 3-0

După înfrângerile înregistrate de stelişti în amicale, antrenorul Laurenţiu Reghecampf spune că ştie exact cum va aborda partida cu Ajax din Europa League. „Jocul nostru din amicale nu lasă loc interpretărilor. Cel mai bun rezultat pe care îl putem scoate la Amsterdam este un 0-3 curat, deci nu ne vom prezenta le meci”, l-a anunţat Reghe pe Gigi Becali.

Antrenorul stelist a amintit de meciul de la Bucureşti cu Stuttgart, când echipa era era condusă cu 5-0 în minutul 55. „Ajax are o forţă ofensivă peste nemţi, deci dacă ne prezentăm riscăm să luăm de la 7 goluri în sus. Nu vrem să-i mai concurăm pe cei de la Dinamo la capitolul umilinţe europene”, şi-a explicat gestul Laurenţiu Reghecampf.

Chiar dacă nu se vor prezenta la meci, steliştii se vor deplasa totuşi la Amsterdam, a decis Meme Stoica. „Faptul că nu jucăm fotbal nu ne împiedică să ne bucurăm de atracţiile Amsterdamului”, a spus managerul stelist. „Abia aştept să încerc nişte iarbă, după care să merg cu Tănase şi Nikolici în Districtul Felinarelor Roşii.”

Loturile de bere TNR sunt întotdeauna limitate, că vindem doar ce n-apucăm să bem noi. Hai, fă repede o comandă, până n-o bem noi pe toată!

Scris de Calin
4 februarie 2013 17:02

Alte articole

Vezi mai mult