Taraf TV se extinde! Noul post Taraf Sport va difuza toate petrecerile cu manele ale fotbaliştilor

Dacă în urmă cu câteva săptămâni era ameninţat cu desfiinţarea, Taraf TV revine rapid în atenţia publicului! Spre deliciul fanilor, trustul lui Silviu Prigoană a dezvăluit recent lansarea unui al doilea post de televiziune, Taraf Sport, un canal de nişă care va difuza petrecerile cu manele ale fotbaliştilor.

Cap de afiş, spune conducerea trustului, va fi emisiunea “Mutu de la miezul nopţii”: “Prima emisiune sportivă cu manele din istoria televiziunii româneşti, un format cu totul original, îl va avea în rolul principal pe cunoscutul atacant al Petrolului. Pe scurt, noapte de noapte, Mutu va fugi din cantonament şi va petrece pe cele mai fierbinţi ritmuri, de la Guţă la Romeo Fantastick. Vor fi şi multe surprize, unele dintre ele de-a dreptul halucinogene”, explică unul dintre scenarişti.

“Pe lângă transmisii în direct de la petreceri, Taraf Sport va difuza şi imagini de arhivă din cluburile cu manele în care s-au destrăbălat, de-a lungul anilor, fotbaliştii români. E o tradiţie veche şi îndrăgită în sportul românesc, aceea de a încinge un ‘bairam’ cu manele după fiecare succes modest, şi chiar şi după înfrângeri. Trebuie să luptăm să conservăm aceste obiceiuri frumoase”, a adăugat un angajat al trustului Taraf.

Scris de Vasile
26 februarie 2014 14:02

Alte articole

Vezi mai mult