Te iubim! Statuia Simonei Halep a fost dezvelită la Bucureşti şi va fi acoperită la loc când pierde primul meci

„Pentru o scurtă perioadă de timp, te iubim, Simona!” Astfel au scandat, extaziaţi, bucureştenii care au asistat aseară la dezvelirea statuii Simonei Halep după victoria istorică în faţa Mariei Şarapova. Potrivit autorităţilor, monumentul va fi învelit la loc atunci când Simona, ca orice sportiv, va avea o zi proastă şi va pierde un meci.

„Nu vreau să mă laud, dar e prima statuie din lume cu mecanism automat de învelire-dezvelire, în funcţie de performanţe”, a declarat sculptorul Decebal Popescu. „Inspiraţia mi-a venit chiar ieri, când a bătut Simona şi mi-am dat seama că ţin din nou cu ea. Până şi CTP părea mulţumit, în felul lui strepezit şi veninos. Sunt convins că toţi românii simt această fluctuaţie de afecţiune atunci când au loc evenimente în cariera sportivei pe care, nu-i aşa, noi toţi am propulsat-o în vârf.”

Primarul Capitalei, Gabi Firea, a asistat la inaugurare şi a declarat că orice statuie e binevenită, chiar şi una atât de neobişnuită, pentru că e mult mai complicat să sifonezi bani prin şcoli, spitale şi alte tâmpenii.

Articolele TNR merg cel mai bine c-o bere TNR alături. Comand-o, c-avem livrare gratuită în toată țara.

Scris de Vasile
5 octombrie 2017 12:10

Alte articole

Vezi mai mult