Tentativă hilară de blat! Grecii s-au întâlnit cu arbitrul partidei şi i-au cerut bani împrumut

Profitând de faptul că arbitrul partidei Grecia-România este portughez, la fel ca antrenorul lor, jucătorii eleni s-au întâlnit aseară cu acesta la hotel, într-o încercare de a-l atrage de partea lor. Totul s-a întors însă împotriva grecilor, după cum a lăsat de înţeles arbitrul partidei de diseară.

„Deşi mi-au spus încă din momentul în care am stabilit întâlnirea că va fi vorba despre bani, nu-mi imaginam că sunt în stare de aşa ceva. Eu nu voiam să accept bani de la ei, intenţia mea era să demasc o eventuală tentativă de mituire. Când colo, în loc să-mi ofere bani, grecii m-au întrebat dacă nu am să-i împrumut eu cu nişte bani, că au restanţe la salariile bugetarilor şi la FMI”, a povestit azi arbitrul partidei.

Acesta s-a enervat însă cu adevărat abia după ce grecii au plecat de la el din cameră. Deşi au comandat la room service mâncare şi băutură de câteva mii de euro, grecii au plecat făsă să lase nici un ban. Ba, mai mult, au golit şi dulapul cu băuturi, şi toaleta, de unde au sustras toate pliculeţele de şampon şi săpun.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
15 noiembrie 2013 11:49

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult