TNR susţine performanţa sexuală
Cristi Tănase şi Gigi Becali ar putea să se despartă din cauza „nepotrivirii de caracter”. Pînă şi un copil ştie însă că în spatele acestei expresii se ascunde o problemă sexuală.
Prietena lui Cristi Tănase a intrat şi ea în hora declaraţiilor, după ce Gigi Becali a spus că Cristi Tănase joacă prost pentru că face prea mult sex. Fata s-a plîns reporterului nostru: “Cristi e din ce în ce mai slab în pat de cînd s-a transferat la Steaua. În ultima partidă de sex am fost nevoită să-l schimb după zece minute. Am vorbit şi cu Pompiliu Popescu, i-am spus că i se frînge imediat şi că mi-e teamă să nu fie ruptură. O întindere ar fi bună, că s-ar mai lungi. Am stat şi eu cu gura pe el, deşi el zice că prea sînt cu gura mare!”
Gigi Becali este foarte supărat pe Cristi Tănase pentru că băiatul face sex. Becali spune că e ca şi cum şi-ar băga aia în banii pe care i-a dat pe el la Argeş. Într-o discuţie între patru ochi, Gigi i l-a dat exemplu pe Ghionea: “Femeia poate să facă sex, ai văzut cum face Ghionea (nici pînă acum nu i-am spus că ala de pe caseta cu nevastă-sa e Pleşan!) dar nu bărbatul, băi, băiatule, mai ales dacă e sub contract cu mine. De ce crezi că l-am dat pe Tininho şi pe Bibişkov? Toată ziua stăteau în cameră şi cine ştie ce dracu făceau ei acolo. Li se muiaseră picioarele de tot. Nici nu vreau să le mai dăm la UE ălora de la Dinamo, că ni se înmoaie oasele. Mai bine să ne dea ei! Mă-nţelegi?”
Mama lui Cristi Tănase a spus şi ea: “Ce să fac? Să-i interzic lui Cristi să mai facă sex? Ar fi aberant.” Doamna Tănase a mai aspus că ea a avut o copilărie nefericită, făcînd sex abia la majorat, pentru că părinţii nu aveau posibilităţi, dar nu vrea ca Cristi să crească cu neajunsuri. Ea de-aia a muncit toată viaţa, ca băiatul să aibă de toate, şi blonde, şi brunete …
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.