Un jucător de la Rapid a încercat să fugă din cantonament, dar n-a avut bani de taxi

Antrenorul Rapidului, Marian Rada, susţine că în timpul cantonamentului unul din jucători ar fi încercat să fugă, însă tentativa acestuia a fost zădărnicită de faptul că nu avea bani de taxi.

Incidentul arată situaţia extrem de neplăcută a jucătorilor Rapidului, care au uitat semnificaţia cuvântului „salariu”, pentru că nu şi-au mai primit banii de luni bune, din cauza situaţiei dificile a clubului, în prezent în insolvenţă.

„Se pare că ar fi chemat un taxi de pe telefonul femeii de serviciu, pentru că el nu avea credit. Taximetristul a văzut însă că are echipament de jucător al Rapidului şi din fericire şi-a dat seama că e vorba de ceva necurat. L-a rugat pe jucător să-i arate banii de cursă. În momentul acela jucătorul a încercat să fugă”, susţine Marian Rada, care promite că astfel de incidente nu se vor repeta.

Tentativa jucătorului e considerată de patronul George Copos drept „un precedent periculos”, Copos declarând că jucătorul respectiv va fi amendat cu salariul pe 3 luni pentru fapta sa.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
4 aprilie 2013 15:27

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult