Vreți fotbal mai bun? Iordănescu cere investiții masive în infrastructură, adică biserici și icoane

Rezultatul dezamăgitor de la Campionatul European de Fotbal cere o reformă urgentă a sistemului din rădăcini precum și investiții majore. Printre cele mai radicale voci se numără cea a selecționerului Anghel Iordănescu, acesta justificând eșecul din Franța prin prisma lipsei de infrastructură. 

„Ce zic de ani de zile și nu mă ascultă nimeni. N-avem icoane competitive, nu avem biserici care să facă față unui fotbal profesionist. Așteptăm să finalizăm catedrala aia de decenii, să sperăm că ne ajută Dumnezeu și o terminăm construcția până la următoarea campanie de calificare altfel suntem rași”, a spus selecționerul la conferința de presă. „Vă spun, în pauza meciului cu Albania m-am uitat în vestiar și au început să-mi plângă icoanele de ciudă”.

Antrenorul a explicat că, din punct de vedere tactic, n-am picat într-o grupă bună. „Pe vremea când francezii construiau catedrale, noi ne ascundeam în bordeie de pământ. Ați văzut Notre-Dame? Te scapă arbitrul de trei ofsaiduri doar când intri acolo, darămite să te mai rogi. Cu Elveția n-aveam nici o șansă, n-au ei mai multe biserici ca noi, dar acolo își ține biserica banii. Credeți că s-ar fi întors Dumnezeu împotriva oamenilor cu bani? Înseamnă că n-ați învățat nimic din istorie. Cu Albania am avut doar ghinion, ce să zic”, a mai spus Iordănescu. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

20 iunie 2016 09:09
Citește mai mult despre: fotbal icoane Iordanescu

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult