Zece lucruri despre ce înseamnă Euro 2016 pentru viața de cuplu

• Un bărbat care vede meciul la o terasă îi va spune întodeauna partenerei că meciul a avut prelungiri și penalty-uri și de aia a ajuns mai târziu acasă;

• Un turneu final e singura perioadă în care bărbatul vorbește mai mult decât partenera (ce-i drept, cu televizorul, dar tot e ceva);

• Turneele finale sunt singurele perioade când bărbatul are curajul să dea la o parte iarturile și salata partenerei din frigider, ca să-și pună el berile la rece;

• Meciurile din week-end-uri sunt de departe cele mai așteptate de bărbați: nu doar că beau bere și se uită la un meci, dar nici nu mai sunt traumatizați de partenere care vor ”să vedem un film romantic împreună”;

• Dacă întrebi orice microbist cum este afectată partenera lui în perioada Euro 2016, îți va răspunde invariabil cu ”Habar n-am, nu mă interesează!”;

• Bărbații cu adevărat curajoși chiar își permit aroganța de a lăsa colacul ridicat în timpul meciurilor;

• Spre deosebire de femei, care vor întodeauna să se uite împreună cu partenerul la un film, bărbații nu insistă niciodată să se uite împreună cu ea la un meci;

• Un bărbat poate inventa în cel mult 5 secunde un motiv pentru care următorul meci e extrem de important și trebuie neapărat să-l vadă;

• În timpul unui meci e singurul moment în care un bărbat își permite să nu-i răspundă partenerei la telefon și să nu riște nimic;

• Când se uită la un meci, unii bărbați sunt capabili să rostească miraculoasele cuvinte ”Du-te și cumpără-ți singură, că eu mă uit la meci!”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
13 iunie 2016 07:33
Citește mai mult despre: euro 2016

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult