Emil Boc: Ponta se comportă ca un nabab dintr-o ţară bananieră. Replica dură a lui Ponta: "Măcar eu ajung la banane!"

Novak Djokovic, în sferturi la China Open. Se va confrunta cu Nomak Djogovic, care joacă aproape la fel, dar la jumătate de preţ.

Noul director la Uzina Vehicule Dacia e român. Se preconizează o revenire la epoca de aur a reparatului maşinii săptămânal, în faţa blocului.

omulet_TNR_hotnews"Cum recunoaştem tulburarea bipolară." Deschidem orice ziar şi căutăm rubrica "Politic"?

Cinci noi cutremure s-au produs noaptea trecută în judeţul Galaţi. Brăilenii au început şi ei să se zgâlţăie din toate încheieturile, că doar nu sunt mai prejos.

România ar putea primi 2,4 milioane de euro din fondul de solidaritate pentru daunele provocate de secetă şi incendii. Guvernul susţine că se putea face mult mai mult, mai ales în ce priveşte incendiile.

 

 

Rubrică realizată în colaborare cu HotNews.ro.

Nea Costel, drojdier:

“Până şi eu mă trezesc pe 26 mai ca să merg la vot! N-ai nicio scuză dacă stai acasă!”

Scris de Vasile | Thursday, 03.10.2013 11:15 Stiri pe scurt