Gigel Ştirbu: "Mulţumesc părinţilor de numele care mi l-au dat." Doar e propus ministru la Cultură, nu la Gramatică!

Statul român trebuie să le plătească patronilor European Drinks 376 milioane de lei. Altfel, fraţii Micula ameninţă că vor otrăvi cu cianuri o bună parte din populaţia ţării. Ca şi până acum.

omulet_TNR_hotnews

Primăria va reamenaja parcul din jurul Sălii Palatului. I se va spune Jurassic Park, în cinstea cântăreţilor străini care vin acolo să concerteze.

Dragnea: "Căutăm surse pentru majorarea salariilor funcţionarilor publici." Probabil fusese prins dând târcoale unui apartament când proprietarul era în vacanţă.

Discuţii cu Ministerul Educaţiei din Franţa, pentru introducerea unui curs opţional de română în şcoli. Asta după succesul fulminant al cursurilor de română din pieţele publice şi din faţa bisericilor.

 

Rubrică realizată în colaborare cu HotNews.ro.

 

Scris de Vasile | Friday, 13.12.2013 14:14 Stiri pe scurt