Sindicatele din învăţământ cer interzicerea fondului clasei prin lege. "Singura clasă care are dreptul la banii părinţilor e clasa politică!"

China afirmă că a devenit prima putere comercială mondială, depăşind SUA. Obama l-a ameninţat pe preşedintele chinez: "Anul ăsta nu-ţi mai dau să copiezi."

omulet_TNR_hotnews

Comisia Europeană: Românii şomeri au dreptul la ajutor social în Germania. "O zi lipsesc şi eu de la serviciu şi uite ce se întâmplă", a comentat Angela Merkel, accidentată la schi.

Dragnea spune că Victor Ponta nu se poate întâlni cu reprezentantul SUA. Acesta a declarat însă că nu ştie cine e Ponta. "Eu am venit să discut problema Biancăi Drăguşanu."

Ion Ţiriac organizează în acest weekend tradiţionala vânătoare de mistreţi. Din cauza crizei, anul acesta vor fi folosiţi porci domestici daţi cu Foltene.

Rubrică realizată în colaborare cu HotNews.ro.

Scris de Vasile | Friday, 10.01.2014 12:01 Stiri pe scurt