Firma care produce pungile pentru brutării: Aoleu, voi puneţi pâine în ele?

Scandal major în industria de panificaţie. Un important producător de ambalaje s-a declarat şocat că unele brutării din țară folosesc pungile lor, care nu sunt destinate alimentaţiei, destinaţia lor fiind cea de pungi pentru animale de companie, potrivit unor surse.

Cei de la firma de ambalaje SC Reciclop Pungomax SRL îndeamnă brutăriile să stopeze comercializarea produselor ambalate în pungile lor: “Doamne, mi-e rău, nu cred că pâinea a intrat în contact cu pungile alea”, spune directorul Pungomax, care refuză să spună mai precis care e problema cu ele, alimentând zvonurile că la mijloc ar fi ceva necurat.

Cei de la Pungomax sunt şocaţi că sunt oameni care cumpără pâine ambalată în pungile lor: “E toată lumea bine? Nu i-a fost nimănui rău sau ceva? E un miracol!”, spun sursele.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
11 martie 2020 13:26
Citește mai mult despre: pungă

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult