Ştirea lungă, sărăcia omului – Ştiri pe scurt 22 ianuarie

Manifestanţii din întreaga ţară strigă că monarhia e singura soluţie pentru ieşirea din criză.

Băsescu le-a răspuns că e dispus să se lase încoronat, dacă ei cred că asta rezolvă ceva.

La vânătoarea de la Balc au fost ucişi 254 de mistreţi iar carnea lor va fi dată unor cămine de bătrâni şi de copii. Ca să scoată din ei alicele, să le poată vinde şi pe alea Ţiriac la fier vechi.

Mulţi dintre protestatari au venit azi în Piaţa Universităţii cu copiii. Dn cauza asta ei strigă doar „Pe toţi dracii, Boc” şi „La naiba cu Băsescu şi cu prietena lui, Udrea”.

Lucescu ar putea pleca mâine din Spitalul Universitar. Cu condiţia ca spitalul să poată plăti clauza de reziliere.

Elevii unei şcoli din Huşi au fost momiţi cu bomboane de o învăţătoare ca să iasă la proteste. O fi fost transferată din altă parte a ţării dacă a crezut că poate momi copiii din Huşi cu dulciuri.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
22 ianuarie 2012 16:53

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult