Prinşi depăşind viteza legală, prezentatorii Top Gear au rămas fără permise în Franţa. De-aia li se pare Transfăgărăşanul cel mai frumos drum din lume: o şpagă mică şi ai scăpat.

Dragnea nu e de acord cu impozitarea Bisericii. Dacă se supără, nu-i mai furnizează morţi pentru listele electorale.

Consulatul nostru din Liechtenstein a fost redeschis. Localnicii se tem însă de afluxul masiv de români: consulul şi femeia de serviciu.

"Cât costă întreţinerea unei maşini second-hand." O nimica toată, în comparaţie cu cât l-a costat pe neamţul de la care a fost furată.

Victor Ponta a luat prânzul cu familia regală. "M-am simţit ca la mine acasă, la Disneyland", a comentat premierul.

A fost descoperit un ligament al genunchiului necunoscut până acum. Mare lucru! În tramvaiul 41 s-a descoperit o mână întreagă necunoscută până acum, în buzunarele călătorilor.

Crin Antonescu susţine reducerea vacanţei parlamentare. Prin somn, auzise ceva de reduceri şi vacanţe şi se gândea că votează să meargă în concediu mai ieftin.

CNA a amendat Taraf TV. Nu vorbise nimeni urât, dar postul în sine e o jignire.

1500 de tablouri au fost descoperite într-un apartament din München. Cât să fii de friguros?, s-au întrebat mai mulţi hoţi din Tulcea.

Dan Şova: Până în 2016 facem 300 km de autostradă. Ca să-l creadă cineva ar trebui să mai adauge un zero, şi nu la 300.

Traian Băsescu postează pe Facebook poze cu legumele cultivate de el. "Pe una dintre ele am reuşit s-o fac chiar europarlamentar", se laudă preşedintele.

Economia Spaniei a ieşit din recesiune. Nu oricum, ci tiptil, să nu se trezească românii şi să strice totul.

China îşi afişează flota de submarine nucleare, simbol al puterii maritime. "Deh, fiecare se laudă cu ce are mai mare", au spus reprezentanţii mai multor ţări africane.

Cercetătorii clujeni au testat o reţetă nouă de sânge artificial. Pentru că e sânge de Cluj, când te tai la deget face "No, pic, pic, pic."

Oprescu pregăteşte 12 tabere pentru sinistraţi în cazul unui cutremur mare. "Acolo vor sta proprietarii caselor cu bulină până terminăm de construit office building-uri pe ruinele lor."

"Un vehicul a intrat în mulţimea adunată in Piaţa Tiananmen din Beijing." După mai bine de 20 de ani, chinezii au reuşit să pornească tancul ăla!

"Spălare de bani în dosarul Realitatea TV." Această afirmaţie este imposibilă, pentru că conţine în acelaşi timp termenii "bani" şi "Realitatea TV".

"Miliarde de oameni mănâncă alimente modificate genetic." Am observat! Şi caviarul nostru e modificat genetic să nu existe.

Obama i-ar fi ascultat telefonul lui Merkel. Şi ce? Voia şi el să înveţe germana simplu şi repede, fără profesor.

Dragnea susţine că dosarul "Fraudă la referendum" a pornit pe baza declaraţiei unui mort. "Trădat de propriul meu alegător!", s-a plâns vicepremierul.

UE a relansat negocierile de aderare cu Turcia. Fuseseră întrerupte fiindcă toţi oficialii Uniunii plecaseră acasă să se uite la Suleyman.

Google aniversează 216 ani de la primul salt cu paraşuta. Logo-ul lor de azi a fost o poză cu Elena Udrea.

La Pungeşti se va organiza un referendum privind explorarea gazelor de şist. Dragnea a răsuflat uşurat că nu e referendum şi la el în judeţ. "Abia i-am băgat înapoi în pământ."

Oprescu: Cathedral Plaza nu va fi demolată până la sfârşitul anului, nu sunt bani. De fapt, vrea să verifice la Guinness Book dacă nu cumva e cea mai mare din lume, ca să se laude cu ea înainte să o demoleze.

Friedrich Nietzsche, omagiat de Google. Logo-ul lor a fost azi "Google a murit".

Un Porsche 911 vechi de 40 de ani este expus în cel mai nou showroom din Romania al mărcii germane. Mai devreme, acesta fusese expus în târg la Vitan, cu menţiunea că are 3 ani, e la primul proprietar şi are 9000 km la bord.

Mihaela Rădulescu apare în noul videoclip al trupei Taxi. Trupa Taxi a declarat: "Poftim, Mihaela, te-am băgat în seamă. Acum pleacă şi lasă-ne în pace."

Florin Salam şi trupa sa, suspectaţi de consum de droguri. În caz că vă întrebaţi ce e pulberea albă de pe coaja salamului de Sibiu.

Premiul Nobel pentru Pace, acordat Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice. Un reprezentant McDonald's a părăsit sala furios: "E o insultă!"

România şi Portugalia au semnat contractul de achiziţie pentru cele 12 avioane F-16. La cinci minute după semnarea contractului, unuia dintre avioane i-a căzut deja o aripă şi altul s-a dovedit a fi un Tupolev din 1937.