Mihai-ViteazulBaronul local hapsân şi lung de unghii nu este o invenţie românească recentă, ci o tradiţie. O tradiţie în care oltenii s-au făcut remarcaţi din cele mai vechi timpuri, pe când colectarea impozitelor semăna mai mult cu ceea ce este în realitate: un jaf organizat. În ziua de azi, guvernanţii ne flutură pe sub nas nişte legi şi ne vrăjesc cu ANAF şi alte combinaţii de litere – în evul mediu voievodul punea câte un şmecher căpitan de judeţ cu misiunea să îi stoarcă pe localnici. Aşa a apărut vorba „nu poţi să umbli cu miere fără să te mânjeşti”: răbojarii şi găletarii domneşti mai puneau deoparte pentru ei câte ceva, de obicei ceva mai mult. Însă Stoichiţă din Strâmba de Gorj a sărit la un moment dat peste cal.

Stoichiţă al nostru s-a împrietenit la cataramă cu Mihai Viteazul pe vremea când bravul voievod era ban de Mehedinţi. Mihai a pornit de jos, a învăţat direct să jupoaie contributorii, iar pentru asta avea nevoie de ajutoare destoinice. Când a ajuns voievod, Mihai Viteazul nu l-a uitat pe Stoichiţă din Strâmba şi l-a pus şef peste judeţul Ialomiţa. Destinul ucenicului a fost dintotdeauna să îşi depăşească maestrul, iar Stoichiţă din Strâmba a avut o idee strălucită: toate impozitele pe care le-a strâns din Ialomiţa le-a pus deoparte pentru el şi nu i-a mai dat nimic lui Mihai Viteazul. În acelaşi timp, şi o gravă încălcare a codului deontologic: hoţul nu fură de la alt hoţ. Precum în cazul Gigi Becali versus hoţii de maşini, Mihai Viteazul l-a trimis pe un Smărăndescu al lui care l-a pus în fiare pe Stoichiţă din Strâmba.
Scris de george | Tuesday, 17.09.2013 08:52 TNR Cultural